Go to Top

Managementul actual al bolii in Ro

Ca și în alte state europene, vârsta medie a bolnavilor de HepC în România este de circa 50 de ani, iar aproape 70% dintre ei se plasează în intervalul de vârstă 40 – 60 de ani(25). Astfel, majoritatea sunt încă salariați sau cel puțin persoane active. În aceste condiții, dacă luăm în calcul coeficientul de dizabilitate asociat(26), putem face o estimare a impactului negativ al bolii asupra productivității și produsului intern brut potențial al României. Din calculele efectuate cu ocazia redactării „Cartei albe a hepatitei C în România” reiese o pierdere anuală de aproximativ 0,4% din PIB potențial, drept rezultat al prevalenței HepC.

În sistemul de sănătate din România nu există o politică națională de prevenție, depistare și tratament al hepatitei C. Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) compensează costul tratamentului anti-HepC pentru pacienți cu fibroză moderată și avansată (F2-F4), însă prevenția și depistarea nu sunt aplicate în mod sistematic și coordonat. O excepție notabilă a fost Programul de evaluare a stării de sănătate a populației, implementat în anii 2007-2008. Cu această ocazie, au fost depistați un număr important de bolnavi de HepC, ceea ce a dus la creșterea semnificativă a cererii pentru tratament anti-viral în anii care au urmat.

Prevenția

Hepatita C nu poate fi prevenită prin vaccinare, precum în cazul hepatitei B. De aceea, metoda cea mai eficientă de prevenție este tratamentul persoanelor infectate, care, astfel, încetează să mai fie o sursă de transmitere – chiar și accidentală – a VHC. Totuși, acțiunile de informare-educare-conștientizare păstrează un rol foarte important în limitarea incidenței HepC. Atât personalul medical, cât și persoanele expuse la risc de infectare, cele testate pozitiv și familiile acestora trebuie să cunoască măsurile de prevenire a transmiterii virale. Din păcate, în țara noastră, programele naționale de sănătate publică cu rol profilactic38 nu prevăd acțiuni dedicate prevenției hepatitei C. În lipsa acestora, proiectele sectorului ne-guvernamental, cele mai importante fiind ale asociațiilor de pacienți, au amploare și audiență reduse.

Depistarea

Hepatita C poate rămâne asimptomatică până în stadiile avansate ale bolii și, de aceea, numărul bolnavilor depistați și înregistrați este mult mai mic decât al celor estimați prevalenți. Având în vedere numărul aprobărilor pentru tratament anti-viral în ultimii 10 ani, putem estima o valoare de cel puțin 50.000 de bolnavi înregistrați în țara noastră până în present(29). O mare parte a depistărilor au fost întâmplătoare, cu ocazia unor analize medicale ale sângelui sau internărilor pentru alte afecțiuni(30). În ciuda discrepanței dintre prevalența estimată și cea consemnată, în România nu a fost încă pus în practică un demers sistematic de depistare a persoanelor infectate cu VHC la nivelul populației generale sau al unor grupuri însemnate expuse la risc(31).

 Evidența

În România există un sistem național de raportare și colectare a datelor privind incidența bolilor transmisibile45, care obligă toți furnizorii de servicii să comunice Direcțiilor de Sănătate Publică Județene, imediat sau în termen de maximum 5 zile, în funcție de potențialul de contagiune, cazurile depistate de boli transmisibile. Din păcate, în privința hepatitei C, raportările includ numai cazurile virale acute, nu și pe cele cronice. Prin urmare, constatările raportului „Evoluția bolilor transmisibile aflate in supraveghere. România – 2011”(32), potrivit căruia „incidenta reală (a HepC) nu este cunoscută din cauza subraportării”, sunt lesne de înțeles. Concret, pentru anul 2011 au fost consemnate numai 71 de cazuri de hepatită C, respectiv „cazurile cu simptomatologie specifică care se internează în spitalele/secțiile de boli infecțioase”(33).

Totuși, „Metodologia de supraveghere a hepatitelor virale tip B și C”, elaborată de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică48, menționează obligativitatea raportării și a cazurilor de hepatită virală C cronică. În plus, fișele de supraveghere a cazului de hepatită virală B sau C prevăzute în anexele Metodologiei impun completarea de informații detaliate despre pacienți, stadiul bolii și factorii de risc la care s-au expus. Sistemul de raportare prevăzut în Metodologie obligă nu numai furnizorii de servicii curative, ci și laboratoarele clinice și centrele de transfuzii sanguine la raportarea cazurilor depistate, atât în format electronic, cât și pe hârtie. Din păcate, prevederile Metodologiei nu par să fie aplicate defel, fapt recunoscut chiar și de instituția emitentă.

 

Lista abrevierilor

Resurse utile

Referințe și bibliografie